Menu
03 noiembrie 2017


COLABORARE ÎNTRE STATUL MAJOR AL FORȚELOR NAVALE ȘI INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN CONSTANȚA

Viceamiralul Dr. Alexandru MÎRȘU și profesorul Petrică MIU au semnat vineri, 3 noiembrie, un protocol de colaborare între Statul Major al Forțelor Navale și Inspectoratul Școlar Județean Constanța, care are ca obiective orientarea în carieră și stimularea interesului elevilor din învățământul preuniversitar constănțean pentru alegerea unei profesii stabile pe piața muncii din România, profesia militară.
Protocolul are o perioadă de valabilitate de patru ani și se axează pe susținerea dezvoltării ariei curriculare pentru consolidarea competențelor elevilor din unitățile școlare preuniversitare, prin derularea unor activități de promovare și de informare despre sistemul de învățământ postliceal și superior al Forțelor Navale, precum și prin desfășurarea unor activități de instruire practică de către elevi în infrastructura de învățământ și cercetare de la Academia Navală "Mircea cel Bătrân", Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale și Școala de Aplicație a Forțelor Navale.