Menu
19 ianuarie 2017


Convocarea Maiştrilor Militari şi a Subofiţerilor de comandă din Armata României

Comandantul Flotei, contraamiralul de flotilă Daniel CĂPĂŢÎNĂ, a primit, vineri, 19 mai, vizita delegaţiei de militari care a participat la convocarea Maiştrilor Militari şi a Subofiţerilor de comandă din Armata României, organizată în Forţele Navale Române şi condusă de plutonierul adjutant principal Florea SAS.
Vizita la Comandamentul Flotei a reprezentat etapa finală a convocării, din perioada 17-19 mai, desfăşurată în unităţi militare din Constanţa şi Mangalia, a cărui dialog a făcut referire la îmbunătăţirea calităţii instrucţiei, creşterea gradului de implicare în respectare disciplinei militare conform legilor şi regulamentelor în vigoare, dar şi acordarea unei atenţii deosebite resursei umane.
Evenimentul a fost unul benefic, din punct de vedere al consolidării relaţiilor de colegialitate, mai ales pentru cei care au fost numiţi de puţin timp în funcţie.