Menu
1 mai 2017


ACADEMIA NAVALĂ LA LIVORNO TROPHY

Lotul sportiv al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” a participat, în perioada 24 aprilie-1 mai, la competiția „International Naval Academis Regatta” - Livorno Trophy, organizată de Academia Navală și Primăria din Livorno, Italia. La această competiție au participat echipaje ale Academiilor Navale din 17 țări (Spania, Portugalia, Marea Britanie, Egipt, Serbia, Germania, Kuweit, Emiratele Arabe, Qatar, Italia, România, Bulgaria, Polonia, Belgia, China, India, Sri Lanka). Regata s-a desfășurat pe parcursul a trei zile, fiind executate 40 de curse a câte şase echipaje, pe ambarcațiuni cu vele tip Trident 16. Echipa Academiei Navale s-a poziționat pe locul al IX-lea în clasamentul general, cu o prestație lăudabilă la nivelul standardului ridicat al competiției, acumulând o experiență notabilă în conducerea ambarcațiunilor mici cu vele, care va putea fi valorificată în procesele de instruire și pregătire marinărească ale instituţiei de învăţământ de marină constănţene.