Menu
20 martie 2017


UN NOU COMANDANT LA ŞCOALA MILITARĂ DE MAIŞTRI MILITARI

Viceamiralul Dr. Alexandru Mîrşu, şeful Statului Major al Forţelor Navale, a participat, luni, 20 martie, la ceremonia de învestire a noului comandant al Şcolii Militare de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu”.
„În cei peste 100 de ani de existenţă, instituţia dumneavoastră a pus la dispoziţia Marinei Militare peste 8000 de absolvenţi, care au demonstrat, prin profesionalismul lor, standardele ridicate ale procesului educaţional, precum şi calitatea deosebită a colectivului de cadre didactice din Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale. Vă urez multă sănătate şi putere de muncă pentru a putea continua tradiţia bogată a acestei unităţi, precum şi tradiţionala urare Bun cart înainte!”, a menţionat şeful S.M.F.N. în alocuţiunea sa.
În prezenţa comandantului Flotei, contraamiralul de flotilă Daniel Căpăţînă, comandanţilor de unităţi şi mari unităţi subordonate S.M.F.N., profesorilor şi elevilor şcolii, viceamiralul Mîrşu a dat citire ordinului de numire în funcţie şi a înmânat comandorului Viorel Roman Drapelul de Luptă al instituţiei de învăţământ.