Menu


ISTORIC

Distrugătorul Regina Maria

Asul de pică al Marinei Regale Române

    Actul oficial de iniţiere a comenzii de construcţie a contratorpiloarelor Regele Ferdinand şi Regina Maria l-a constituit rezoluţia preşedintelui Consiliului de Miniştri pe Referatul Inspectoratului General al Marinei nr. 345/05.10.1926, prin care se aproba realizarea a două contratorpiloare (distrugătoare), a unui submarin şi a unei nave bază. Primele negocieri s-au purtat cu Casa Pattison cu care s-a semnat, la 13 noiembrie 1926, un contract în baza Jurnalului Consiliului de Miniştri nr. 3393 din 10.11.1926.
    Contratorpiloarele Regele Ferdinand şi Regina Maria, devenite distrugătoare, au fost construite de şantierele italiene CTT&Pattison, devenite ulterior Officine Meccaniche e Cantieri Navali di Napoli, după un proiect Thornicroft, începând cu 1927 şi până în 1930 când au sosit în ţară.
    Scurt istoric:
- Lansarea la apă 2 martie 1929, la Napoli.
- Probele de recepţie au durat până la 15 iunie 1930.
- La 28 iulie 1930 au sosit la Napoli şi s-au ambarcat la bordul distrugătoarelor Regele Ferdinand şi Regina Maria ofiţerii, maiştrii şi trupa trimişi pentru completarea echipajelor (proveniţi în mare parte din echipajele distrugătoarelor tip M – Mărăşti şi Mărăşeşti).
- La 4 septembrie 1930 distrugătoarele Regele Ferdinand şi Regina Maria au părăsit portul de origine luând drumul către ţară. La 7 septembrie 19.30 la ora 13.00 au acostat în portul Constanţa.
- Conform Ordinului de Zi nr. 35 al Comandamentului Marinei, navele au intrat în serviciu în 7 septembrie 1930, înscriindu-se în ordinea de bătaie a Diviziei de Mare.
- La 27 mai 1931 în portul Constanţa, au avut loc festivităţile prilejuite de botezul distrugătoarelor şi decorarea bricului Mircea cu Semnul onorific pentru 40 de ani de serviciu. La ceremonie au participat regele Carol al II-lea, Nicolae Iorga - preşedintele Consiliului de Miniştri, D.Ghica - ministru de externe şi alte oficialităţi.
- Începând cu 1 iulie 1931 a format împreună cu distrugătoarele Regele Ferdinand, Mărăşti şi Mărăşeşti Escadrila de Distrugătoare, comandată de cdor Schmidt S. Victor.
- La 22 iunie 1932 M.S. Regina Maria a dorit să viziteze nava care îi purta numele. Astfel, împreună cu 10 invitaţi a făcut un voiaj la Balcic, de unde s-a înapoiat în aceeaşi zi.
- La 23 aprilie 1937 a plecat într-un voiaj cu destinaţia Portsmouth, prilejuit de festivităţile nautice desfăşurate cu ocazia încoronării regelui George VI al Marii Britanii.
- Sub comanda căpitan-comandorului Alexandru Stoianovici, a fost destinată să reprezinte România la serbările ocazionate de căsătoria prinţului moştenitor al Greciei, dar în perioada 4 – 6 ianuarie 1938, avându-l la bord pe prinţul moştenitor Mihai, o furtună i-a produs avarii grave şi a obligat nava să se întoarcă la Constanţa.
- În 19 octombrie 1938 a participat la funeraliile preşedintelui Turciei Kemal Attaturk, comandantul navei căpitan comandorul Horia Măcellariu şi comandorul August Roman depunând o coroană de flori la mormântul acestuia.
- La 29 octombrie 1938, conform testamentului reginei Maria, trupul i-a fost înmormântat la Curtea de Argeş, iar inima a fost transportată la reşedinţa din Balcic (în Bulgaria de astăzi). De la Constanţa până în Balcic inima reginei a fost transportată cu distrugătorul Regina Maria, sub comanda căpitan comandorului Horia Măcellariu (şi a fost adusă înapoi în ţară în 1940 când România a pierdut Cadrilaterul, fiind depusă în capela reşedinţei de la Bran).
- Camuflate după modelul Kriegsmarine, distrugătoarele purtau ca semn de recunoaştere un dreptunghi alb cu crucea Sfântului Andrei, de culoare roşie iar în borduri aveau inscripţionate asul de cupă - distrugătorul Regele Ferdinand, asul de pică - Regina Maria, asul de treflă - Mărăşeşti şi asul de caro - Mărăşti.

- La intrarea României în al Doilea Război Mondial se aflau în stare de operativitate numai distrugătoarele Regina Maria şi Mărăşeşti. Aceste nave au participat în ziua de 26 iunie 1941, împreună cu alte forţe ale Marinei Regale, la lupta navală din zona Tuzla, împotriva a două nave militare sovietice, crucişătoarele Moscova şi Harkov cu un deplasament de 5.900 t fiecare. Focul artileriei distrugătoarelor româneşti precum şi al bateriei germane Tirpitz au obligat navele sovietice să schimbe de drum şi să ajungă în situaţia de a intra în câmpul de mine plasat de militarii români. Drept urmare, crucişătorul Moscova s-a scufundat iar Harkov avariat, s-a retras.
- La 30 noiembrie 1941 împreună cu Regele Ferdinand a scufundat un submarin în zona Şabla. În perioada aprilie – mai 1944 a participat la acţiunea 60.000 de evacuare a forţelor române din Crimeea, cea mai mare operaţiune navală din Marea Neagră.
- Evenimentele de la 23 august 1944 au găsit Escadrila de Distrugătoare în portul Constanţa, dar în mare parte navele care o compuneau se aflau în stare de ineficienţă. Singurul disponibil era distrugătorul N.M.S. Regina Maria.
- La 30 august 1944 la orele 2.40, în portul Constanţa au intrat primele unităţi navale sovietice. La bordul distrugătoarelor şi a altor nave militare, au pătruns în ziua de 5 septembrie ofiţeri şi soldaţi sovietici înarmaţi care au debarcat echipajele române, ofiţerii şi maiştrii fiind internaţi în clădirea Gării Maritime din port.
- Distrugătoarele Regina Maria, Regele Ferdinand, Mărăşti şi Mărăşeşti, împreună cu alte nave ale Marinei Militare, având la bord echipaj sovietic, au părăsit portul Constanţa în ziua de 12 octombrie 1944, la orele 06.00. Aceste nave au intrat în compunerea flotei sovietice dislocată în porturile din Marea Neagră.
- La 11 mai 1951, prin ordinul M.St.M nr. 00316 s-a realizat o nouă organizare a comandamentelor, unităţilor şi formaţiunilor Marinei Militare, prin care este constituit Divizionul de Distrugătoare format la început din navele Mărăşti şi Mărăşeşti, iar de la 24 iunie 1951 s-au alăturat şi distrugătoarele tip R – Regele Ferdinand şi Regina Maria - restituite de guvernul sovietic.
- În anul 1952, printr-o nouă organizare a Marinei Militare, s-a înfiinţat Divizionul 418 Distrugătoare, având în compunere cele 4 distrugătoare româneşti, sub numele tactic D11 - Mărăşti, D12 - Mărăşeşti, D21 – Regele Ferdinand, D22 – Regina Maria.
- Activitatea la bordul distrugătoarelor s-a desfăşurat până în anul 1961 când, în aprilie, a început acţiunea de tăiere a acestora şi a altor nave ale Marinei Militare Române.

Comandanţi ai distrugătorului Regina Maria

Nr.
crt.
Grd. Nume şi prenume Data numirii Data numirii în altă funcţie
1. Cpt. cdor Pantelli Gh. Gheorghe 1.04.1932 1.06.1932
2. Cpt.cdor Dragalina I. Virgiliu 10.08.1932 1.10.1933
3. Cpt.cdor Ioan S. Tănase 1.10.1933 18.12.1933
4. Cpt.cdor Roman G.I. August 1.10.1935 1.04.1937
5. Cpt.cdor Stoianovici Şt. Alexandru 1.04.1937 1.04.1938
6. Cpt.cdor Măcellariu N. Horia 1.04.1938 1.10.1939
7. Cpt.cdor Diaconescu I. Paul 17.06.1941 1.04.1942
8. Lt. cdor Săvulescu N. Eugeniu 1.10.1941 1.10.1942
9. Lt. cdor Roşescu I. Gheorghe 1.10.1942 20.08.1943
10. Lt. cdor Harting E. Gheorghe 20.08.1943 20.02.1944
11. Lt. cdor Mosor Gh. Nicolae 20.02.1944 4.03.1944
12. Lt. cdor Bercea Alexandru 4.03.1944
13. Lt. cdor Samson Titus .05.1944
14. CR3 Georgescu M. Constantin 1956
15. Cpt.lt Ulmeanu Sebastian 12.03.1957 23.01.1959

    HMS London

- Fregată de tip 22, generaţia a II-a
- Operaţiunile de construcţie a navei au demarat la 23 februarie1982
- A fost lansată la apă la 27 octombrie 1984
- Operaţiunea de comisionare a avut loc în 1987, iar nava a primit numele Bloodhound şi numărul de bordaj F95
- La solicitarea primarului capitalei britanice, în amintirea distrugătorului clasa County cu acelaşi nume cu oraşul Londra, tradiţie foarte populară în Marina Regală Britanică, nava a preluat numele de HMS London.
- În 1988 nava a fost dislocată în Marea Baltică având misiunea de a testa echipamentul de detectare submarină pe navele ruseşti
- În 1991 a fost dislocată ca navă comandant în forţa Royal Navy din Golful Persic
- În 1993 a participat activ la Războiul din Golf
- In anul 1995 a participat la războiul din Bosnia
- În noiembrie 1998 a desfăşurat exerciţii în Marea Neagră cu nave aparţinând României şi Ukrainei, iar în perioada 21-24 noiembrie a vizitat portul Constanţa
- A ieşit din serviciul Royal Navy în 1999
- În perioada cât a fost în serviciu a parcurs peste 300.000 Mm, a fost dislocată în climate de la arctice la tropicale şi a navigat o durată care depăşeşte 35.000 de ore, ceea ce înseamnă o rată de utilizare mai mare de 25% din ani
- În anul 2004 a început parcurgerea unui program de regenerare a fregatei, program care să asigure parametrii iniţiali ai tehnicii de la bord şi implementarea de tehnică şi armamente noi.

    Fregata Regina Maria


    În conformitate cu ordinul Ministrului Apărării nr. MS-47 din 10.03.2004, cu dispoziţiunea Statului Major General nr. B5/S/1090 din 17.05.2004, şi cu ordinul Şefului Statului Major al Forţelor Navale nr. B/S/416 din 28.06.2004, începând cu data de 01.08.2004 a intrat în vigoare statul de organizare al fregatei Regina Maria, nava cu numărul de bordaj F 222.
    La data de 18.08.2004 cadrele militare din echipajul fregatei Regina Maria s-au prezentat la Şcoala de Aplicaţii a Foţelor Navale, în vederea constituirii echipajului şi desfăşurării centralizate a pregătirii iar la data de 30 martie 2005 întregul echipaj a fost dislocat în baza navală NELSON din Portsmouth în vederea începerii pregătirii în comun.
    La 4 aprilie 2005 primii 76 militari au început cursul de familiarizare cu nava, iar la 12 aprilie 2005 s-au mutat la bordul navei în vederea dublării serviciilor de zi.
    La data 16.04.2005 a fost semnat acordul de recepţie a fregatei Regina Maria de către Comisia de Acceptanţă.
    La 21 aprilie 2005 a avut loc ceremonialul de înmânare a pavilionului navei şi de intrare a acesteia în serviciul Forţelor Navale Române, iar la 14 iulie 2005 fregata a părăsit baza navală NELSON/Portsmoth, începând marşul către ţară.
    La 25 iulie 2005, în prezenţa preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, a avut loc ceremoniualul de primire a fregatei Regina Maria în portul Constanţa, nava intrând în subordinea Comandamentului Operaţional Naval.


    La data de 01.07.2006, în baza Ordinului Ministrului Apărării Naţionale nr M.S.28 din 20.02.2006 fregata Regina Maria trece din subordinea Comandamentului Operaţional Naval în subordinea Flotilei 56 Fregate.
    La 3 august 2009 au loc primele apuntări pe timp de noapte cu elicopterul IAR 330 PUMA Naval pe fregata tip T22R (Regina Maria).
    Comandanţii fregatei Regina Maria:

Gradul Nume şi prenume Perioada
Comandor BORŞARU Valentin 01.08.2004-31.07.2005
Comandor TĂTARU Costel 01.08.2005-30.09.2007
Comandor IACOBLEV Valentin 01.10.2007-01.05.2012
Comandor Bogdan VOCHITU 07.05.2012
    Prin Nota Documentară a Serviciului Istoric al Armatei cu nr. A 3471 din 15 iulie 2010, fregata Regina Maria este recunoscută ca şi continuatoare a tradiţiilor distrugătorului Regina Maria, intrat în serviciu la 07.09.1930 (ziua navei).