Menu

ISTORIC

Evoluţia Divizionului 50 constituie o parte din istoria Forţelor Navale de după cel de-al II-lea Război Mondial. Identificată cu însăşi tradiţia luptei antisubmarin, afirmarea acestuia a fost călăuzită de experienţa primelor generaţii de veterani care s-au format pe cele patru vedete rapide antisubmarin tip MAS (moloscato anntisomorgibile) cumpărate în anul 1920 din Italia sau la bordul altor remorchere de ascultare submarină care au acţionat în Marea Neagră în timpul ultimei conflagraţii mondiale.
În anul 1955, în "Planul dezvoltării cadrului de pace" este menţionat Divizionul 1061 Vânătoare Antisubmarine Mari (precursorul Divizionului 50) care urma "a se înfiinţa în perioada 15.06.1955 – 30.07.1955".
Divizionul 1061 va deveni operaţional odată cu primirea primei nave, Vânătorul de submarine 1, preluat din U.R.S.S. şi care la data de 10.11.1955 arborează pavilionul românesc, acestuia urmând a i se alătura vânătoarele de submarine 2 şi 3 din aceiaşi clasă.

navy.ro

Cele trei vânătoare de submarine din clasa "KRONSTADT", achiziţionate din flota U.R.S.S., au fost preluate din baza navală Sevastopol de către echipajele româneşti comandate de către căpitanul Gavrilă Mihai (V.Sm.1) şi locotenenţii majori Ion Suceava (V.Sm.2) şi Nicolae Lungoci (V.Sm.3). Sosirea navelor în Portul Mangalia, locul de dislocare permanent, are loc la 24 decembrie 1955 formând nucleul divizionului care a fost condus iniţial de locotenent comandor Dumitru Gabrian.
Pentru îndeplinirea principalei lor misiuni – de căutare, descoperire şi atac al submarinului – navele erau dotate cu staţii de hidrolocaţie "TAMIR 11", 2x4 lansatoare bombe reactive la prova, 2 aruncătoare B.M.B.-1 şi 2x6 lansatoare bombe antisubmarin, la pupa.
În anul 1959 denumirea Divizionului 1061 Vânătoare Antisubmarine Mari s-a schimbat în "Divizionul 50 Vânătoare Submarine".
În decursul timpului, prin acţiunea energică şi eficace, ziua şi noaptea, indiferent de anotimp sau de starea mării, sub conducerea unor comandanţi de excepţie, marinari desăvârşiţi, de la comandorii Dumitru Gabrian, Petre Nistor, Petre Telegescu, Nicolae Radu, Gheorghe Matei, Ion Suceavă, Traian Pătrău, Costică Mîrşu, Gheorghe Bureţea, Ion Duţă, viceamiralii Gheorghe Angelescu, Corneliu Rudencu şi Dorin Dănilă, comandorul Nicolae Apostol, comandor Ion Stan, comandor Alexandru Macavei, comandor Corneliu Bocai, până la actualul său comandant, comandor Condur Ion, unitatea a înregistrat succese deosebite.
Pe parcursul anului 1974, vechilor vânătoare de submarine din secţia I li se adaugă o nouă secţie formată din vânătoarele de submarine 41, 42, 43 şi 44, construite în şantierul naval Mangalia, care măresc astfel capacitatea combativă a unităţii. Începând cu 1 ianuarie 1983, unitatea s-a desprins de Divizia Maritimă şi a intrat în subordinea Brigăzii de Apărare a Raionului Maritim şi Fluvial.
Începând cu 1 august 1986 Divizionul 50 este redislocat în portul Sulina.
În conformitate cu Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. M 03314, începând cu data de 30.06.1989, Divizionul 50 Vânătoare de Submarine este contopit cu Divizionul 174 Dragoare de Radă, noua structură purtând numele de "Divizionul 50 Vânătoare de Submarine şi Dragoare de Radă", cu loc de dislocare permanent Portul Sulina şi având la comandă pe comandor Corneliu Rudencu – viitorul şef al S.M.F.N. Noua organizare a Divizionului 50 este următoarea: două secţii de vânătoare de submarine (VSm 1, 2, 3, şi VSm 41, 42, 43, 44), doua secţii de dragoare de radă (Dg.R-dă 17, 18, 19 şi Dg.R-dă 26, 27, 28), două cazarme plutitoare ("Timiş" şi "Siret") şi o secţie de nave auxiliare.
Pe timpul evenimentelor din decembrie 1989, navele au acţionat în zona Deltei Dunării şi a platformelor de foraj marin.
În anul 1990 Divizionul 50 Vânătoare de Submarine şi Dragoare de Radă se transformă în 2 divizioane: Divizionul 50 Vânătoare de Submarine şi Divizionul 174 Dragoare de Radă.
La 24.02.1990 navele Divizionul 50 Vânătoare de Submarine încheie marşul Sulina - Mangalia şi începând cu această dată Portul Mangalia devine locul de dislocare permanent.
În anul 1994, divizionul a intrat în compunerea Brigăzii de Nave Antisubmarin, iar începând cu 15 septembrie 1995, şi-a schimbat denumirea în Divizionul 50 Corvete.
La 03.08.1998, în conformitate cu Dispoziţiunea Secretarului de Stat şi al Şefului Statului Major General privind măsurile pentru desfiinţarea şi transformarea, redimensionarea unor unităţi şi mari unităţi sau formaţiuni, în vigoare la data respectivă, a avut loc ceremonialul de predare – primire a Fregatelor 264 şi 265 între comandantul Divizionului 79 Fregate şi comandantul Divizionului 50 Corvete, iar vechile vânătoare de submarine, care între timp primiseră numele de corvete, au fost scoase din serviciu. Începând cu aceiaşi dată denumirea Divizionului 50 Corvete se schimbă în Divizionul 50 Fregate care are în compunere fregatele 264, 265 şi cazarma plutitoare "Bega".
Începând cu anul 2000, Divizionul 50 Fregate se subordonează Flotilei 2 Maritime.
Începând cu data de 15.12.2000, Divizionul 50 Fregate se transformă în Divizionul 50 Nave de Patrulare care, în baza ordinelor Şefului Statului Major al Forţelor Navale nr.11 şi 12 din 05.12.2000, preia prin resubordonare şi navele Divizionului 79 Fregate (care se desfiinţează), respectiv F. 260, 261, 262, 263.
Cele 4 corvete proiect 1048 (260, 261, 262, 263) si 2 proiect 1048-M (264, 265) au fost construite în România la Şantierul Naval Mangalia de la începutul anilor 1980 şi până în 1996 după proiectele realizate de I.C. PRONAV Galaţi.
Numele înscrise pe bordajul navelor Divizionului 50 Corvete constituie o evocare a marilor comandanţi pe care Marina Militară Română i-a avut de-a lungul timpului: Am. Petre Bărbuneanu, VAm. Vasile Scodrea, VAm. Vasile Urseanu, VAm. Eugeniu Roşca, Cam. Eustaţiu Sebastian, CAm. Horea Macellariu.
Corvetele Divizionului 50 sunt parte integrantă a istoriei participărilor navelor Forţelor Navale Române la activităţi si misiuni cu nave militare din întreaga lume, în special cele din statele membre N.A.T.O. si statele riverane Marii Negre. Misiuni: "Black Sea Partnership"," Strong Resolve 1995" în Marea Egee si Marea Mediterană, "Iolkos 1995" în Marea Mediterana, "Rescue Eagle 1996","Cooperative Partner", "Sea Breeze 1998" in Ucraina, "Storm2000" Bulgaria, " Rescue Eagle 2000"România, " Livex 2001" în Bulgaria, "Doku Akdeniz" pe coasta de est a Mării Mediterane , "Cooperative Lion" 2009, executate de Corveta 265; "MAKO 2006" executate de Cvt. 263; activităţi comune cu navele USS "Yorktown" în 1991, USS "Monterey" in 1992, USS "Lasalle" în 1998.
Din anul 2001, când a avut loc prima activare a grupării BLACKSEAFOR, navele divizionului au participat la un număr de opt activări ale acestui exerciţiu naval. La data de 25 noiembrie 2003, în conformitate cu precizările comandantului Comandamentului Operaţional Naval şi Dispoziţiunea Statului Major General, s-a desfiinţat Divizionul 126 Vedete Rapide iar o parte din navele acestuia (3 VTM, 3VTAp şi o C.P.) sunt preluate de Divizionul 50, a cărui nouă denumire este Divizionul 50 Corvete. În acest context, două dintre navele acestei unităţi (Cvt 261 şi Cvt 262) sunt scoase din serviciu. Compunerea Divizionului 50 Corvete la sfârşitul anului 2003 era: 4 corvete (Cvt 260, Cvt 263, Cvt 264, Cvt 265), secţia vedete torpiloare mari (VTM 202 ,VTM 204, VTM 209), secţia vedete torpiloare pe aripi portante VTAp.53, VTAp54, VTAp.320 (în 2004 acestea au fost transferate altui divizion) şi cazarma plutitoare "ARIEŞUL" (scoasă din serviciu tot în 2004).
Începând cu 01.05.2008, Divizionul 50 Corvete se subordonează Comandamentului Flotei.
Instrucţia practic – aplicativă a fost aliniată la obligaţiile asumate de România pe plan militar în calitate de membru NATO şi este orientată pe procedurile standard folosite în cadrul Alianţei.
Prin întreaga sa evoluţie, Divizionului 50 ocupă un loc de cinste în istoria Marinei Militare Române de după cel de-al II-lea Război Mondial.