Menu

ISTORICUL DIVIZIONULUI 146 NAVE MINARE-DEMINARE

Înfiinţarea divizioanelor de dragaj, după cel de-al doilea război mondial, a însemnat continuarea unei tradiţii impuse de necesitatea anihilării pericolului de mine în apele Dunării şi ale Mării Negre. Pericolul de mine a devenit o ameninţare şi pentru România încă din perioada neutralităţii (1914-1916), când numeroase mine, plutind în derivă, şi-au făcut apariţia în apele costiere româneşti.
După intrarea României în război, experienţa derulării operaţiunilor militare la fluviu şi mare a impus constituirea unei flotile de dragaj, necesitate care s-a concretizat abia după încheierea păcii. Astfel, prin Decizia Ministerială nr. 56 din 26 ianuarie 1920, la 1 ianuarie 1920 s-a înfiinţat Diviziunea de Canoniere Dragă-Mine, în compunerea Diviziei de Mare.
Navele de luptă intrate în serviciul Marinei Regale Române în perioada interbelică au preluat şi misiunile specifice de dragaj.
Prin Ordinul Ministerului Aerului şi Marinei nr. 125 din 18 iulie 1940 s-a reînfiinţat Secţia de Dragaj.
În august 1944, Comandamentul Forţelor Navale Maritime dispunea pentru dragaj de trei canoniere, 15 şalupe de siguranţă şi dragaj, cinci remorchere, Secţia Şalupe de Patrulare şi un Pluton Estacade din Flotila de Siguranţă şi Dragaj Constanţa.
Din cauza sechestrării majorităţii navelor militare româneşti de către forţele navale aliate sovietice, în toamna anului 1944, misiunile de dragaj au fost reluate abia în anul 1947.
Astfel, prima misiune a Flotilei de Dragaj Maritim a fost executată în apele din faţa Sulinei la 1 aprilie 1947, de către formaţia alcătuită din canoniera "STIHI”, cu dragă dublă în bordul babord, urmată de "GHICULESCU” şi două şalupe, dotate cu echipamente de dragaj şi muniţie de artilerie pentru tunul de 20 mm. Noile dragoare - o prioritate de interes naţional.
Încă din anul 1942, Marina Militară Română a avut în construcţie, la Şantierele Navale Galaţi, patru nave dragoare de 600 tone. Materialele necesare acestor nave fuseseră procurate din Germania, urmând ca lucrările de construcţie să se realizeze după planurile unei firme olandeze.
La 23 august 1944, corpul acestora era finalizat iar echipamentele procurate integral.
În urma armistiţiului din 12 februarie 1945, Comisia Aliată de Control s-a sesizat că circa 40% din echipamentele achiziţionate fusese achitat Băncii Naţionale, care nu efectuase însă transferul sumelor în Germania. Ca urmare, s-a considerat că materialul este încă proprietate germană şi a fost considerat captură de război.
Deşi Subsecretariatul de Stat al Marinei nu a recunoscut această abordare, toate intervenţiile sale pe lângă Comisia Română pentru Aplicarea Armistiţiului au rămas fără rezultatul scontat.
În anul 1945, Guvernul Sovietic ne-a făcut propunerea ca aceste dragoare să fie construite împreună cu Guvernul român, acesta urmând să contribuie cu corpul navelor şi materialul rămas (circa 60%), iar U.R.S.S. cu materialul rămas captură şi sumele necesare până la finalizarea lucrărilor. Navele urma să fie împărţite între cele două ţări, proporţional cu aportul fiecăreia.
Ministerul Apărării Naţionale şi Subsecretariatul de Stat al Marinei au refuzat să admită această convenţie, care ar fi însemnat, implicit, recunoaşterea capturii.
Discuţiile au durat până în toamna anului 1946, când Guvernul U.R.S.S. a dispus preluarea materialelor. Astfel, lucrările au fost sistate şi circa 40% din material, inclusiv maşinile, au fost transportate în U.R.S.S.
Până în anul 1948, toate încercările Comandamentului Marinei de a relua construcţia acestor nave au rămas fără rezultat. Situaţia era următoarea: corpurile, complet lucrate, se aflau în Bazinul Docurilor din Galaţi, echipamentele (circa 60%) erau depozitate la Arsenalul Marinei iar Şantierul Naval Galaţi se afla în diferend cu Ministerul Apărării Naţionale referitor la recalcularea preţurilor.
Întrucât, o dată cu materialul de captură, în U.R.S.S. fuseseră evacuate şi maşinile, Comandamentul Marinei Militare a propus, încă din anul 1946, ca maşinile alternative din proiectul iniţial să fie înlocuite cu cele opt motoare Maybach noi existente, destinate altor construcţii. Rămânea de procurat numai materialul accesoriu, de importanţă secundară, care nu ar fi împiedicat finalizarea construcţiei dragoarelor.
În raportul adresat de comandantul Marinei Militare, comandorul Eugeniu Săvulescu, la 8 ianuarie 1948, Inspectoratului General al Armatei pentru Educaţie, acesta concluziona: "Luând în considerare că restul navelor aflate în serviciul Marinei sunt atât de vechi şi în aşa stare încât prevederile cele mai optimiste le mai acordă doi ani de viaţă, considerăm că reluarea acestor lucrări este urgentă şi necesară. Noua organizare a statului şi a industriei sale ne permite să credem că dificultăţile de care s-a izbit până acum această chestiune nu vor mai dăinui.
Construcţia şi intrarea în serviciu a acestor nave, din care Marina populară îşi face o mândrie, poate fi considerată ca o realizare de prim ordin a democraţiei. Comandamentul Marinei intenţionează a denumi aceste nave cu iniţiala "D" - dragaj - ("DEMOCRAŢIA", "DESROBIREA", "DREPTATEA", "DESCĂTUŞAREA").
Această realizare ar constitui o concretizare viguroasă, atât în dotarea Marinei Militare, cât şi în domeniul economiei naţionale, prin aportul acestor vase la dragajul barajelor de mine şi la deschiderea căilor de navigaţie comercială".

Nucleul Marinei Militare
La 1 ianuarie 1949, au fost finalizate lucrările de proiect ale dragorului de bază 12 de către IPRONAV Galaţi. De la această dată, nava a fost pusă în construcţie în Şantierul Naval "Viitorul" şi Uzinele Metalurgice "Progresul" Brăila.
Prin Ordinul M.F.A. nr. 00316749 din 11 mai 1951, la 1 august 1951 a fost înfiinţat Divizionul 596 Dragaj (U.M. 04935). Conform statului nr. 14/174, unitatea avea în compunere dragoarele de bază nr. 1, 2, 11, 12, 13, 14, ultimele patru fiind construite de Şantierul Naval "Viitorul" Brăila.
Iniţial, unitatea a avut următoarea încadrare :
Dragorul de bază 1
- comandant - locotenent major Bălan Vasile
- ofiţer secund locotenent Mihai loan
Dragorul de bază 2
- comandant - locotenent Enăchescu Corneliu - ofiţer secund -
- în reparaţie la Şantierul Naval Constanţa
Dragorul de bază 11
- comandant - căpitan locotenent Zancu Aurel
- ofiţer secund - locotenent Ştefan Ilie
- în construcţie la Şantierul Naval "Viitorul" Brăila
Dragorul de bază 12
- comandant - căpitan locotenent Ivan Constantin
- ofiţer secund -
- în construcţie la Şantierul Naval "Viitorul" Brăila
Dragorul de bază 13
– fără echipaj
- în construcţie la Şantierul Naval "Viitorul" Brăila
Dragorul de bază 14
- fără echipaj
- în construcţie la Şantierul Naval "Viitorul" Brăila
Iniţial, Divizionul a avut un efectiv de 321 militari, dintre care 26 de ofiţeri, 26 cartnici reangajaţi, 100 cartnici în termen şi 169 matrozi.
Dragorul de bază 11 a intrat în serviciu în luna octombrie 1951, sub comanda căpitanului locotenent Aurel Zancu. În dimineaţa zilei de 27 noiembrie 1951, nava era gata de marş spre Constanţa. Înaintea plecării navei, pe mal a avut loc un miting la care au participat muncitorii şantierului şi echipajul navei. Din partea constructorilor, au luat cuvântul inginerul Bălineanu, directorul şantierului şi muncitorul Dumitriu, iar din partea echipajului, comandantul navei. Echipa artistică a şantierului a însoţit plecarea navei cu un frumos program artistic.
În perioada 1 august - 31 decembrie 1951, activităţile de pregătire pentru luptă s-au desfăşurat numai la dragorul de bază 1, celelalte nave fiind în reparaţie sau în construcţie. Astfel, dragorul de bază 1 a executat o serie de ieşiri în mare pentru antrenamentul nautic şi pregătire marinărească, trageri de artilerie, lansări de grenade antisubmarin, exerciţii de dragaj, exerciţii de luptă pentru vitalitatea navei, găuri de apă cu manevra paietului Macarov şi incendii la bord. De asemenea, nava a participat la aplicaţiile de toamnă şi a executat mai multe marşuri la Mangalia, Sulina şi Sf. Gheorghe.
La 1 ianuarie 1952, Divizionul Dragaj avea aceeaşi organizare ca în anul precedent şi un total de 266 militari, din care 28 ofiţeri, 24 cartnici reangajaţi, 63 cartnici în termen şi 151 matrozi.
La 4 ianuarie 1952 a intrat în serviciu dragorul de bază 2.
Divizionul avea următoarea organizare: comanda unităţii, cu comandant, căpitanul de rangul 3 Zancu C. Aurel, locţiitor politic -căpitanul locotenent Suşnea I. loan, ofiţer cu contrainformaţiile, medic, specialişti U.L. 1, 2, 3, 4, 5 şi chimic şi dragoarele de bază 1 - comandant locotenent major Suchea Dumitru, 2 - căpitan locotenent Dobroţeanu Gh. Dumitru, 11 - căpitan locotenent Negoescu Mircea, 12 - căpitan de rangul 3 Ungureanu Gheorghe, 13 - căpitan de rangul 3 Pencea Dumitru şi 14 -ofiţer secund locotenent Mihai loan. În cursul anului 1952, activităţile importante de pregătire pentru luptă au fost executate cu dragoarele de bază 1 şi 2, celelalte nave fiind în probe de recepţie şi în construcţie la Şantierul Naval "Viitorul” Brăila.
Între 1 ianuarie - 1 martie 1952, la bordul navelor s-a executat pregătire de specialitate şi ieşiri pe mare pentru instrucţie, antrenamente nautice şi controlul paselor, respectiv lăsarea şi ridicarea drăgii, exerciţii de "Om la apă” şi vitalitate, precum şi autoapărarea navei. Pregătirea tactică a comandanţilor de nave s-a efectuat prin trei convocări şi trei exerciţii de grupă cu temele "Asigurarea staţionării navelor în bază şi participarea la respingerea atacurilor de aviaţie şi vedetelor torpiloare asupra bazei", "Escorta navelor de comerţ" şi "Organizarea şi conducerea dragajului de zi şi de noapte".
Între 19-25 martie 1952, navele au executat pe mare marş în formaţie cu Divizionul Dragaj şi Divizionul Distrugătoare, dragaj de siguranţă în prova convoiului, cunoaşterea zonei de navigaţie şi dragaj cu nava izolată şi în formaţie.
La 1 aprilie 1952, dragoarele de bază 1, 2 şi 11 au executat pe mare navigaţie în formaţie şi antrenamente de ridicare şi lăsarea drăgii mecanice.
Pe timpul ieşirii pe mare 9-19 aprilie 1952, dragoarele de bază 1 şi 2 s-au antrenat în executarea intrării şi ieşirii din bază, venirea şi plecarea de la ancoră ziua şi noaptea, precum şi marşul în formaţie, executând dragaj de siguranţă în prova convoiului, ziua şi noaptea, convoiere, atacul împotriva submarinelor, evitarea minelor în derivă.
În anul 1952, Divizionul de Dragaj, format din dragoarele de bază 1 şi 2, era în măsură să execute convoierea pe drumuri costiere, dragaj mecanic, grenadări antisubmarin pe bază de relevment optic, distrugeri de mine în derivă, pândă.
La 1 mai 1952, navele au fost trecute în revistă de către comandantul Apărării Zonei Maritime 214. Baleniera şi barca dragorului de bază 2 s-au clasat pe locul 1, respectiv 2 la concursurile marinăreşti organizate pe flotă.
De la 1 mai 1952 s-a trecut la desfăşurarea pregătirii pentru luptă pe misiuni:
1. Organizarea de luptă şi zilnică a navei;
2. Pregătirea navei pentru navigaţie şi pentru folosirea mijloacelor de luptă şi tehnice;
3. Navigaţia izolată a navei;
4. Executarea navigaţiei şi folosirea în ansamblu a mijloacelor de luptă în cadrul Divizionului;
5. Executarea navigaţiei Divizionului de Nave în cadrul unei grupări navale şi cooperarea cu celelalte arme.
Între 12-16 mai şi 19-26 mai 1952, navele au executat ieşiri pe mare. Cu acest prilej s-au executat dragaj de siguranţă în prova convoiului, convoiere, staţionare la ancoră în rada Constanţa şi Mangalia, căutare de mine, debarcări la mal, navigaţie în formaţie, trageri de artilerie şi exerciţii de vitalitatea navei.
La 15 mai 1952 a intrat în compunerea divizionului DB 12.
Între 1-5 iunie 1952, navele au executat dragaj de fund în zona Sulina. Între 9-23 iunie 1952, cele două nave au executat dragaj de siguranţă, dragaj de distrugere, convoiere, trageri de artilerie, antrenamente nautice, navigaţie în formaţie ziua şi noaptea, staţionare la ancoră în rada Constanţa şi Tuzla şi exerciţii de autoapărare a navei.
În cursul lunii iulie 1952, cele două nave au executat 12 zile de ieşiri pe mare, pe timpul cărora s-au exersat debarcări la coastă, distrugeri de mine, trageri de artilerie, staţionări la ancoră în rada Constanţa, la Gura Chituc, Tuzla şi Costineşti, cunoaşterea coastei şi a zonei de navigaţie de către ofiţeri, navigaţia în formaţie, antrenamente nautice.
Între 6-16 august 1952, navele au executat misiuni de supraveghere şi escortă în zona Sulina, dragaj pentru curăţirea unor mine lansate de divizionul de Distrugătoare, căutarea de mine reale semnalate de navele comerciale, lansări de balize şi geamanduri pentru poligoane, în perioada 8-19 septembrie, cele două dragoare de bază au executat misiuni de supraveghere, escortă şi dragaj de fund în zona Sulina, punerea şi ridicarea de balize pentru marcarea zonelor de lucru.
Între 22-25 septembrie au participat la aplicaţiile de toamnă cu trupe organizate de Marina Militară, executând misiuni de dragaj de siguranţă şi distrugere, escorta Divizionului Distrugătoare în operaţiunile de minare, autoapărarea navei în mare şi în port şi supravegherea apropiată.
Noul an de instrucţie a început la 1 decembrie 1952.
În cursul anului 1953, la activităţile de pregătire pentru luptă au participat dragoarele de bază 1, 2, 11 şi 12. Aslfel, în perioada 1 ianuarie - 1 martie 1953, la bord s-a executat pregătire generală şi de specialitate în port. Navele au executat 12 ieşiri pe mare izolat, pentru menţinerea antrenamentului marinăresc şi antrenarea echipajelor, îndeosebi în lăsarea şi ridicarea drăgii la apă.
Între 1-10 februarie 1953, dragoarele de bază 1 şi 2 au executat dragajul de fund cu traina a unui raion de 4 Mm pătrate, aflat la 6 Mm Est Constanţa, pentru căutarea unui avion care a fost semnalat că s-ar fi prăbuşit în mare.
Începând cu 1 aprilie 1953 s-a trecut la pregătirea pentru luptă prin ieşiri pe mare de durată. Astfel, între 1 aprilie - 31 septembrie 1953 s-au planificat 8 ieşiri de durată, pe timpul cărora s-au executat formaţii şi evoluţii, trageri de artilerie, dragaj mecanic de zi şi de noapte, cu nava izolată şi în formaţie, convoierea sub dragă, convoierea navelor de transport pe drumuri costiere, distrugeri de mine în derivă şi eşuate pe plajă, fumizări, antrenamente marinăreşti prin organizarea curselor de bărci de la Mangalia la Constanţa (17 aprilie) şi de la Gura Portiţei la Constanţa (22 mai), antrenamente în executarea supravegherii, atacul submarinelor pe bază de relevment optic şi pe urme de ulei şi bule de aer, cu nava izolat şi cu divizionul.
Pentru pregătirea ofiţerilor în cunoaşterea zonei de navigaţie s-au organizat staţionări la ancoră şi debarcări la Mangalia, Costineşti, Gura Portiţei şi Sf. Gheorghe, un marş costier de zi de la Constanţa la Sulina şi de la Sulina la Brăila şi retur, cu dragoarele de bază 1 şi 2 (5-7 iulie 1953), un marş de noapte de la Sulina la Constanţa (8 iulie 1953). De asemenea, au fost căutate şi distruse şase mine plutitoare, dragajul real al unui raion de 6 Mm pătrate în zona Sulina, dragajul de fund cu traina al unui raion de 10 Mm pătrate la Est de Mangalia, siguranţa submarinului S 11 la ieşirile de pregătire ale acestuia, supraveghere în raionul 8 Mm Est Constanţa, remorcarea ţintelor pentru tragerile de artilerie ale Divizionului Distrugătoare, remorcarea unor şalupe şi şlepuri de la Sulina la Constanţa şi de la Constanţa la Mangalia, instalarea de poligoane pentru lansările de torpile ale Divizionului Distrugătoare şi Divizionului Vedete Torpiloare, căutarea şi culegerea minelor lansate de Divizionului Distrugătoare, navă-ţintă pentru lansările de torpile ale vedetelor torpiloare.
La 1 mai 1953, comandantul Marinei Militare, căpitanul de rangul 1 Nicolae Mihail, a înmânat pavilionul de luptă DB 11, nava trecând, prin Ordin de Zi, în patrimoniul Marinei Militare, fiind încadrată în Brigada 214 Apărarea Raionului Maritim. Între 7-8 septembrie 1953, nava a înfruntat o puternică furtună pe timpul executării unei misiuni de căutare a unei mine.
În cursul anului 1953, Divizionul de Dragaj a realizat 2 844 ore de marş şi 16 075 mile marine parcurse, fiind în măsură să execute navigaţia izolat şi în formaţie, pe drumuri costiere şi la larg, ziua şi noaptea, convoierea navelor de transport pe comunicaţii costiere şi la larg, ziua şi noaptea, convoierea navelor de transport pe comunicaţiile costiere în cooperare cu distrugătoarele, dragajul mecanic, precum şi supravegherea în raionul bazei şi vânătoarea antisubmarin în situaţii simple.
La 23 februarie 1955 a intrat în compunerea Forţelor Maritime Militare dragorul de bază 14, comandat de locotenentul major Şuchea Dumitru. Această navă a executat mai multe marşuri de instrucţie, printre care 5-15 decembrie 1955, Constanţa-Sevastopol, 29-31 mai 1956 Constanţa-Odessa-Sulina-Constanţa, 11-25 septembrie 1957 Constanţa-Odessa-Sevastopol- Novorosiisk- Suhumi-Batumi- Varna-Constanţa, 22-24 iunie 1958 Constanţa-Sevastopol, cu comandantul F.M.M. la bord.
Între 26-28 martie 1956, DB 11 şi DB 12, avându-i la bord pe comandantul F.M.M., contraamiralul Nicolae Mihail, comandanţii navelor de rangul 3, comandanţii Unităţii de Luptă Navigaţie de pe navele de rangul 2 şi 3, specialiştii cu navigaţia ai divizioanelor de nave de rangul 2 şi 3 şi un grup de ofiţeri din statul major mobil al C.F.M.M., au executat un marş de instrucţie costier, de-a lungul coastei R.P. Române şi R.P. Bulgare, cu escale la Varna, Burgas şi Sozopol.
Între 26 august - 1 septembrie 1956, DB 11 a executat un marş de instrucţie, avându-i la bord pe contraamiralul Tudor Simion şi un grup de ofiţeri din C.F.M.M., pentru a participa la o aplicaţie executată în Baza Maritimă Odessa.
Între 19-22 aprilie 1957, DB 11 şi DB 13 au executat un marş costier de-a lungul litoralului românesc şi pe Dunăre.
Între 7-9 septembrie 1957, DB 12 a plecat la Sevastopol cu comandantul F.M.M., contraamiralul Nicolae Mihai la bord, consilierul sovietic al Flotei, contraamiralul Filipov, şeful Direcţiei Politice, căpitanul de rangul 1 Francisc Domokoş şi alţi ofiţeri superiori. Între 11-25 septembrie 1957, DB 12 şi DB 14 au executat un marş de instrucţie în apele Mării Negre, cu escale la Odessa, Sevastopol, Novorossiisk, Suhumi, Batumi şi Varna.
DB 14 a intrat în compunerea F.M.M. la 23 februarie 1955. Cu acest prilej, nava şi echipajul au fost trecute în revistă de comandantul F.M.M., contraamiralul Nicolae Mihai şi consilierul sovietic, contraamiralul Cealâi.
Între 16-23 septembrie 1955 nava a executat un marş la Sevastopol, avându-l la bord pe contraamiralul Tudor Simion. Nava a revenit la Sevastopol şi în perioada 5-15 decembrie 1955, cu căpitanul de rangul 3 Alexandru Melicescu, comandantul Divizionului Dragaj la bord.
Între 29-31 mai 1956 nava a executat un marş pe itinerarul Constanţa-Odessa-Sulina-Constanţa.
Între 20-25 ianuarie 1958, DB 14 a fost în Şantierul Naval Constanţa unde i-au fost înlocuite tunurile de 88 mm cu tunuri de 85 mm.
În anul 1958, nava a executat două marşuri de instrucţie la Sevastopol, între 22-24 iunie, cu comandantul F.M.M. la bord şi între 2-5 iulie, cu contraamiralul Gheorghe Sandu la bord.
Prin Ordinul M.St.M. nr. C.L. 0014 din 26 ianuarie 1959, Divizionul 596 Dragoare de Bază (U.M. 04935) s-a transformat în Divizionul 146 Dragoare de Bază (U.M. 02159), iar dragoarele de bază au devenit:
Dragorul de bază 11 (U.M. 04906) - Dragorul de bază 13 (U.M. 02057).
Dragorul de bază 12 (U.M. 03897) - Dragorul de bază 14 (U.M. 02108).
Dragorul de bază 13 (U.M. 03034) - Dragorul de bază 15 (U.M. 02022).
Dragorul de bază 14 (U.M. 03397) - Dragorul de bază 16 (U.M. 02069).

Misiunile navelor dragoare:
- delimitarea raioanelor periculoase şi închiderea lor pentru navigaţie;
- executarea dragajului de cercetare, de distrugere şi de siguranţă contra minelor la mare şi fluviu;
- participarea la acţiuni de minare de apărare;
- participarea la apărarea antisubmarin a navelor;
- executarea supravegherii navale şi antisubmarin a navelor dotate cu tehnică adecvată;
- participarea la observarea contra minelor;
- executarea transporturilor de trupe şi tehnică uşoare.

Caracteristici tehnico-tactice:
- deplasamentul maxim
- cu mine la bord 777, 1 tone
- fără mine la bord 739,6 tone
- normal 682 tone
- standard 625,6 tone
- lungimea maximă 62,18 metri
- lăţimea maximă 8,50 metri
- înălţimea de construcţie 3,65 metri
- înălţimea deasupra liniei de plutire 12, 91 metri
- pescajul maxim:
   - prova 2, 69 metri
   - pupa 2, 66 metri
   - mediu 2, 67 metri
   - cu vibratorul la apă 3, 27 metri
   - viteza maximă 14, 9 Nd
   - viteza economică 10, 73 Nd
- viteza minimă:
   - cu două motoare 7, 28 Nd
   - cu un motor 6, 35 Nd
- viteza de dragaj:
   - cu draga mecanică 10, 2 Nd
   - cu draga electromagnetică 6 Nd
- raza de giraţie:
   - la viteza maximă 179 metri
   - la viteza economică 145 metri
   - autonomie 7 zile
- distanţa maximă de navigaţie:
   - cu viteza maximă 2220 Mm
   - cu viteza economică 2954 Mm

De-a lungul anilor, la comanda Divizionului s-au aflat căpitanul de rangul 3 Aurel Zancu (1952-1954), căpitanul de rangul 3 Mircea Negoescu (1954-1955), căpitanul de rangul 3 Alexandru Melicescu (1955), căpitanul de rangul 3 Dumitru Mărăşescu (27 februarie 1960-), căpitanul de rangul 1 Pitea Nicolae (1965), căpitanul de rangul 1 Luţă Petre (1966-1968), căpitanul de rangul 1 Mitrică Marin (1968-1970), căpitanul de rangul 1 Covaci Gheorghe (1970), căpitanul de rangul 1 Aristică Bardan (1970-1979), căpitanul de rangul 1 Nicolae Eremie (1979-1987), căpitanul de rangul 2 Niculae Postoli (1987-1988), căpitanul de rangul 3 Muşat Petre (1988-1990), căpitanul de rangul 1 Şomfelean Petru (1990-1993), căpitanul de rangul 1 Mancaş lonel (1993-1998), comandorul Vâlsan Nicolae (1998-2001), comandorul Moraru Vergil (2001-2004), comandorul Puichiliţă Aurel (2004-2006) şi Comandorul Adrian Lepădatu (2006-2009).