Menu

ISTORIC

     La 25 aprilie 1962 s-a înfiinţat Regimentul 110 Transmisiuni în baza ordinului C.L. nr. 0064/1962, sub denumirea de Regimentul 110 Radiotehnic şi Transmisiuni, având ca subunităţi de bază: Batalionul 110 Transmisiuni, Batalionul 105 Radiotehnic şi Compania 225 Radio, fiind subordonat Diviziei 42 Maritime.
     Acest moment marchează începutul unei istorii cu realizări şi împliniri, în clipe de sărbătoare. Astfel, la data de 25 octombrie 1962, Regimentului i s-a înmânat Drapelul de luptă de către contraamiralul Sandu Gheorghe, comandant al Marinei Militare la acea vreme, în baza decretului Consiliului de Stat şi a ordinului M.F.A. nr. 41. Un an mai târziu, la 01 august 1963 unitatea este reorganizată şi este înfiinţat Batalionul Radio, iar câteva luni mai târziu, la data de 01 decembrie 1963, conform ordinului Marelui Stat Major, unitatea trece din subordinea Diviziei 42 Maritime în subordinea Comandamentului Marinei Militare şi îşi schimbă denumirea în Regimentul 110 Transmisiuni. În repetate rânduri Regimentul a participat la aplicaţii de cooperare cu flotele aliate din Marea Neagră.
     Ca semn de recunoaştere a modului de acţiune pe timpul misiunilor încredinţate, drapelul de luptă a fost decorat pe data de 07 mai 1977, cu prilejul aniversării a 100 de ani de la proclamarea independenţei de stat a României, cu ordinul "TUDOR VLADIMIRESCU" clasa a III-a, iar în 12 mai 1987, cu prilejul aniversării a 25 ani de la înfiinţarea unităţii, pentru merite deosebite în ridicarea capacităţii de apărare a ţării, Drapelului de luptă i s-a conferit ordinul "TUDOR VLADIMIRESCU" clasa a II-a.
     Drept recunoaştere a meritelor şi a eroismului de care au dat dovadă cadrele regimentului în timpul evenimentelor din decembrie 1989, acesta a fost citat pe armată prin ordin de zi al Ministerului Apărării Naţionale, marcând o nouă concepţie a abordării şi îndeplinirii misiunilor specifice.
     În anul 2003, în baza precizărilor eşaloanelor superioare s-a desfăşurat procesul de restructurare şi reorganizare structurală a marilor unităţi şi unităţilor din compunerea de pace a Forţelor Navale, fiind implicat în acest amplu proces şi Regimentul 110 Transmisiuni.
     Potrivit Ordinului ministrului apărării naţionale privind, "desfiinţarea, transformarea, redislocarea, subordonarea sau înfiinţarea unor mari unităţi, unităţi, subunităţi şi formaţiuni din compunerea de pace a Armatei României, în perioada 01.03-31.12.2003" , pentru îndeplinirea "Planului-cadru, privind derularea procesului de restructurare a Armatei României în perioada 01.01 - 31.12.2003" aprobat prin Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 001 din 10.02.2003 şi potrivit "Precizărilor şefului S.M.F.N. privind desfăşurarea procesului de restructurare în Forţele Navale" primite, în perioada 01.04-31.05.2003, Regimentul 110 Transmisiuni a schimbat subordonarea de la Statul Major al Forţelor Navale la Comandamentului Operaţional Naval.
     Prin ordin al Statului Major al Forţelor Navale, în data de 30.05.2003 s-a înfiinţat Centrul de Transmisiuni Sud de Garnizoană care funcţionează în incinta Unităţii Militare 02146 Mangalia.
     În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M.S.-31 din 21.02.2003, privind "desfiinţarea, transformarea, resubordonarea sau înfiinţarea unor mari unităţi, unităţi din compunerea de pace a Armatei României" , începând cu data 01.06.2003, Compania 106 Transmisiuni a trecut din subordonarea Comandamentului Flotei în subordinea Regimentului 110 Transmisiuni. Modificarea s-a făcut în baza Ordinului nr. KB. 1244 din 28.05.2003 al U.M. 02150/B.

     Prin Dispoziţia Statului Major General, începând cu 01.10.2003 a ieşit din vigoare statul de organizare al Companiei 106 Transmisiuni. Cu aceeaşi dispoziţie a intrat în vigoare noul stat de organizare al Companiei 106 Transmisiuni care avea în compunere 2 subunităţi: Centru de Transmisiuni al Bazei 2 Fluviale (Tulcea) şi Centru de Transmisiuni al S.M.F.N. (Bucureşti) (dat în exploatare începând cu 19.01.2004).
     Potrivit Ordinului nr. M.S.-47/10.03.2004 al ministrului apărării naţionale privind, "desfiinţarea, transformarea, redislocarea, resubordonarea sau înfiinţarea unor mari unităţi, unităţi, subunităţi şi formaţiuni din compunerea de pace a Armatei României, în perioada 01.04 - 31.12.2004", pentru îndeplinirea "Planului-cadru, pentru continuarea procesului de restructurare şi modernizare a Armatei României în perioada 01.01.-31.12.2004" aprobat prin Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a ţării nr. S/11 din 21.01.2004 şi potrivit "Ordinului şefului S.M.F.N. nr. B.S./237/2004 privind restructurarea Regimentului 110 Transmisiuni", Regimentul 110 Transmisiuni s-a transformat în Batalionul 110 Transmisiuni.
     Începând cu 01.04.2005, Batalionul 110 Transmisiuni a luat în subordine, conform Disp. SMG nr. B.5/S-329/07.02.2005, personalul civil contractual care încadrează Centrul de management regional (4G) Constanţa şi Centrul de transmisiuni şi management local (4G3)/ Centrul de transmisiuni de garnizoană Constanţa, conform Disp. SMG nr. B.5/S-804/30.03.2005, iar începând cu 01.05.2005, conform Disp. SMG nr. B.5/S-530/2005a primit în subordine încă o subunitate-Centrul de Transmisiuni de Garnizoană Brăila care funcţionează în localul Componentei Fluviale a Comandamentului Operaţional Naval.
     Batalionul 110 Comunicaţii şi Informatică a fost înfiinţat în baza Ordinului ministrului apărării naţionale nr. G/2/1405 din 10.07.2007, de la 01.08.2007, în subordinea Comandamentului Flotei, prin reorganizarea Batalionul 110 Transmisiuni.
     Unităţii i s-a acordat denumirea onorifică "Viceamiral ing. Grigore Marteş" şi patron spiritual "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de mir" în baza aprobării ministrului apărării naţionale pe raportul nr. B-4860 din 09.04.2012.
     Din studiul documentelor de arhivă se atestă înfiinţarea Centrului 110 Comunicaţii şi Informatică "Viceamiral ing. Grigore Marteş" în baza Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M. 079 din 24.08.2015 şi a Dispoziţiei Statului Major General nr. G/O-161 din 03.11.2015, de la 01.01.2016, în subordinea Statului Major al Forţelor Navale, prin reorganizarea Batalionului 110 Comunicaţii şi Informatică.
     Acestea sunt doar câteva repere ale istoriei recente, repere ce nu reflectă întrega activitate şi eforturile permanente ale militarilor unităţii, însă pot ilustra caracterul unic şi misiunile specifice ale unităţii. Urmând evoluţia neamului românesc, dar şi asalturile crâncene de pe câmpurile de luptă, unităţile de transmisiuni din forţele navale, de-a lungul timpului, iar astăzi Centrul 110 Comunicaţii şi Informatică "Viceamiral ing. Grigore Marteş"- unic păstrător şi continuator al nobilei moşteniri a unităţilor de comunicaţii şi informatică din forţele navale, consemnează zi de zi, misiune cu misiune, file ale istoriei contemporane, istorie ce se scrie şi pe care o trăim.