Menu
Statul Major al Forţelor Navale Române
13 mai 2016
Persoană de contact: Lt. Consuela CONSTANTINESCU
Telefon: 0721.588.087
Comunicat nr. 30
ÎNSCRIERI PENTRU CURSUL DE SCAFANDRU GREU

     Centrul de Scafandri din Constanţa organizează, în perioada 16-20 mai, înscrierile pentru Cursul de iniţiere Scafandru greu. Cursul este planificat a se desfăşura în perioada 6 iunie – 29 iulie, iar la finalul acestuia absolvenţii vor dobândi competenţe specifice scufundărilor cu alimentare de la suprafaţă şi vor primi certificatul de absolvire, recunoscut de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, având dreptul de exercitare a acestei profesii în toate statele membre ale Uniunii Europene.
     Detalii suplimentare privind metodologia de admitere la acest curs sunt disponibile pe site-ul instituţiei, www.centruldescafandri.ro, în Secţiunea Cursuri de Scafandri – Formare profesională.
Cererile de înscriere se pot trimite prin e-mail, pe adresa centruldescafandri@navy.ro.