Menu
Statul Major al Forțelor Navale
19 octombrie 2015
Persoană de contact: Lt.col. Corneliu Pavel
Telefon: 0744.359.518
Comunicat nr. 78
Forţele Navale Române aniversează 155 ani de la înfiinţare (1860-2015)

     Statul Major al Forțelor Navale a organizat luni, 19 octombrie, la sediul din Bucureşti, o ceremonie militară şi religioasă, cu prilejul împlinirii a 155 de ani de existenţă.
     Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 173 din 22 octombrie 1860, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a unificat Flotila Moldovei cu cea a Ţării Româneşti, sub denumirea de Corpul Flotilei, document considerat actul de înfiinţare a Marinei Militare Române moderne.
     Cu această ocazie, au fost acordate plachete și diplome aniversare, istoricii Muzeului Marinei Române au prezentat evoluția acestei categorii de forţe din Armata României pe parcursul unei perioade de peste un secol și jumătate de existență, iar Muzica Militară a Forţelor Navale a susţinut un spectacol.

***

Scurt istoric:
     Înfăptuirea Unirii Principatelor Române în anul 1859 a generat dimensiuni noi de dezvoltare în toate domeniile de activitate, între care şi cel naval.
     În acest context, unificarea Flotilei Moldovei cu cea a Ţării Româneşti din anul 1860 a reprezentat momentul în care a fost creată Marina Militară Română modernă. Reşedinţa primului comandament al Corpului Flotilei s-a stabilit iniţial la Ismail, iar în anul 1864, sediul acestui nou organism militar al marinarilor români a fost mutat la Brăila.
     După câştigarea Războiului de Independenţă (1877-1878), România a obţinut Dobrogea şi ieşirea la Marea Neagră, devenind o ţară cu deschidere la Oceanul Planetar. Acest fapt a deschis perspective însemnate de dezvoltare pentru Marina Militară Română, căreia îi revenea misiunea de asigurare a protecţiei spaţiului fluvial şi maritim al ţării.
     În perioada 1866-1914, factorii politici şi militari cu putere de decizie au acordat o atenţie deosebită structurilor de comandă ale Flotilei. În aceste condiţii, în anul 1867, Comandamentul Flotilei s-a mutat de la Brăila la Galaţi, iar în anul 1898, titulatura a fost schimbată în Comandamentul Marinei Militare, acesta fiind dislocat în garnizoana Bucureşti, până în anul 1901 când a fost mutat, din nou, la Galaţi.
     În perioada domniei Regelui Ferdinand I, cel care a fost capul oştirii române în timpul primei conflagraţii mondiale, dar şi acela sub sceptrul căruia a fost înfăptuită reîntregirea Statului Naţional Unitar Român, au fost luate măsuri de reorganizare a Comandamentului Marinei Militare. Astfel, în anul 1920, a fost înfiinţat Inspectoratul General al Marinei Militare cu sediul la Bucureşti, în vederea menţinerii unui nivel ridicat al actului de comandă.
     În timpul domniei lui Carol al II-lea (1930-1940), Marina Regală a cunoscut o evoluţie importantă. În această perioadă, autorităţile române decidente au căutat să realizeze o înzestrare a Marinei Regale cât mai apropiată de necesităţile dictate de inflamarea relaţiilor diplomatice internaţionale.
     La 15 iunie 1932, prin "Legea pentru organizarea armatei", a fost reintrodusă denumirea de Comandamentul Marinei Militare, sediul acestuia fiind mutat la Constanţa. Tot pe această linie de reorganizare, la 14 noiembrie 1936, prin "Decretul-lege nr. 2620" a fost înfiinţat Ministerul Aerului şi Marinei (M.A.M) în subordinea căruia se afla Comandamentul Marinei Regale, cu sediul la Constanţa.
     O altă etapă importantă a evoluţiei Marinei Militare are loc în timpul domniei Regelui Mihai I, într-o perioadă deosebit de tensionată caracterizată prin desfăşurarea celui de-Al Doilea Război Mondial, dar şi prin expansiunea Uniunii Sovietice în Europa de Est şi Centrală.
     La 10 septembrie 1940, din ordinul generalului Ion Antonescu, au fost emise "Directivele pentru îndrumarea şi coordonarea M.Ap.N." prin care Ministerul Aerului şi Marinei a fost desfiinţat, fiind organizat Subsecretariatul de Stat al Marinei, în cadrul căruia a funcţionat Comandamentul Marinei Regale, sediul acestuia fiind stabilit la Bucureşti.
     Perioada Republicii Populare Române (1948-1965), este acea etapă istorică, în care şef al statului a fost Gheorghe Gheorghiu-Dej, caracterizată prin existenţa "consilierilor" sovietici în întreaga armată. În anul 1951, a avut loc o altă reorganizare, iar Comandamentul Marinei Militare a fost dislocat la Constanţa. Retragerea trupelor sovietice din România, în anul 1958, a permis Marinei Militare să se dezvolte în concordanţă cu interesele legitime ale României. A avut loc o altă dislocare a comandamentului, în anul 1961, de la Constanţa la Mangalia.
     Republica Socialistă România (1965-1989), perioadă istorică în care Nicolae Ceauşescu a fost preşedintele ţării, se caracterizează printr-o politică de independenţă a Bucureştiului faţă de Moscova şi, de aici, de înzestrare a Marinei Militare cu nave de luptă şi echipament performant care să permită îndeplinirea misiunilor încredinţate.
     În decembrie 1982, Comandamentul Marinei Militare a fost mutat de la Mangalia la Constanţa în vederea unei eficientizări a actului de comandă în cadrul acestei structuri a sistemului militar. După anul 1989, Marina Militară a urmat etape succesive de reorganizare şi transformare a sa în ceea ce aveau să devină Forţele Navale ale României, în contextul încheierii parteneriatului de pre-aderare (Partnership for Peace) în anul 1994 şi, apoi, de aderare a României la structurile politico-militare ale Alianţei Nord-Atlantice (NATO) în anul 2004.
     Având în vedere necesitatea alinierii Armatei Române, în general, şi a Forţelor Navale Române, în special, la standardele NATO, s-a trecut la reorganizarea structurilor de comandă. Astfel, în conformitate cu "Ordinul ministrului Apărării Naţionale nr. M. 139 din 18.11.2002", începând cu 01.12.2002, Statul Major al Forţelor Navale a fost dislocat în garnizoana Bucureşti.
     În acest context, Statul Major al Forţelor Navale a intrat într-o nouă etapă având ca obiective principale profesionalizarea personalului şi modernizarea capabilităţilor necesare participării eficiente la managementul crizelor şi la acţiunile de apărare colectivă, desfăşurate de grupările navale multinaţionale. Contribuţia Statului Major al Forţelor Navale la crearea unui climat de securitate şi încredere în regiunea Mării Negre a reprezentat o altă direcţie prioritară de acţiune.
     Statul Major al Forţelor Navale a parcurs un proces complex de transformare care a asigurat, pe de o parte, recuperarea decalajului existent faţă de partenerii NATO, iar pe de altă parte modernizarea sa în perspectiva îndeplinirii misiunilor stabilite la nivel naţional sau în cadrul Alianţei. Gestionarea şi rezolvarea eficientă a acestui proces a favorizat continuarea participării României la promovarea şi garantarea intereselor ţării noastre atât în apele naţionale, cât şi în afara acestora.