Menu
Statul Major al Forţelor Navale
07 august 2015
Persoană de contact: lt.col. Corneliu Pavel
Telefon: 0744.359.518
Comunicat de presă nr. 60
SĂPTĂMÂNA MĂRII

Forţele Navale Române organizează, în perioada 10-14 august, o serie de evenimente, pe faleza din faţa Comandamentului Flotei din Constanţa, dedicate celor care îşi desfăşoară activitatea în domeniile de marină.
Luni, 10 august, va fi dedicată învaţământului militar de marină. Între orele 18.00-20.00 reprezentanţii Academiei Navale "Mircea cel Batran" şi ai Şcolii Militare de Maiştrii Militari a Fortelor Navale vor prezenta oferta educaţională, iar artiştii Cercului Militar Constanţa vor susţine un spectacol.
Miercuri, 12 august va fi o zi dedicată resurselor mării. Scafandrii militari vor organiza pe Plaja Modern în intervalul orar 15.00-18.00 un atelier de scufundări recreaţionale, iar pe faleza din faţa Comandamentului Flotei între orele 18.00-20.00, Directia Hidrografică Maritimă şi Centrul de Scafandri vor prezenta publicului o expoziţie din domeniile de activitate. De asemenea, ziua va fi completata de un spectacol susţinut de muzica militară a Fortelor Navale şi formaţiile artistice ale Cercului Militar Constanţa.
Joi, 13 august formaţiile artistice ale Cercului Militar Constanţa şi ansamblul folcloric Doiniţa al Cercului Militar Bistriţa vor susţine un spectacol între orele 18.00 şi 20.00.
Vineri, 14 august, Ziua Recunoştinţei va fi dedicată cinstirii memoriei tuturor celor care îsi dorm somnul de veci în mormântul apelor, printr-o ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane de flori la Monumentul Marinarilor, de pe faleza din Constanţa, care va începe la ora 10.00 , urmată de ceremonia militară de decorare a Drapelului de Luptă al Statului Major al Forţelor Navale de către Şeful Statului Major General, Şeful Statului Major al Forţelor Terestre şi Şeful Statului Major al Forţelor Aeriene.