Menu
Statul Major al Forţelor Navale Române
25 iunie 2015
Persoană de contact: lt. Nicoleta Burlacu
Telefon: 0766.869900
Comunicat de presă nr. 45
ZIUA DRAPELULUI NAŢIONAL

Forţele Navale Române participă cu efective la ceremonii militare şi religioase dedicate Zilei Drapelului Naţional, vineri, 26 iunie, în garnizoanele de marină, astfel: Constanţa, ora 10.00, la Comandamentul Flotei, pe faleză; Mangalia, ora 12.00, Portul Turistic; Brăila, ora 09.30, la Catedrala Naşterii Domnului şi Piaţa Independenţei; Tulcea, ora 10.00, în Piaţa Tricolorului; Babadag, ora 09.00, Monumentul Eroilor.
În Bucureşti, reprezentanţii Statului Major al Forţelor Navale participă la ceremonia publică din Piaţa Tricolorului, de la ora 10.00.
Drapelul va fi binecuvântat de către un preot militar şi va fi ridicat pe catarg în acordurile Imnului naţional al României.
Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 26 iunie.