Menu
Statul Major al Forţelor Navale Române
14 mai 2015
Persoană de contact: dr. Andreea CROITORU
Telefon: 0241.619.035
Comunicat de presă nr. 30
NOAPTEA MUZEELOR

Ca în fiecare an, şi în noaptea de 16 mai 2015, Muzeul Marinei Române participă la programul internaţional Noaptea Muzeelor şi îşi aşteaptă vizitatorii oferindu-le accesul gratuit în expoziţia permanentă. Mai mult decât atât, vor putea fi vizitate, în acelaşi regim, trei expoziţii temporare: "Din istoria paraşutismului militar", "Cercetaşii României" şi expoziţia de grafică "My dear Constanţa".
În urmă cu 11 ani, Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa propunea organizarea programului: Noaptea Europeană a Muzeelor. Consiliul Europei, UNESCO şi Consiliul Internaţional al Muzeelor au devenit principalii susţinători ai evenimentului, iar în scurt timp mii de muzee din Europa s-au alăturat manifestării.
Programul oferit de Noaptea Muzeelor se va derula în tronsonul orar: 19.00-24.00 şi va fi deschis cu un concert susţinut de Muzica Militară a Forţelor Navale Române.