Menu
Academia Navală "Mircea cel Bătrân" Constanţa
01 aprilie 2015
Persoană de contact: Pcc. Mihaela ZABOLODNI
Telefon: 0765.218.514
E-mail: relatiipublice@anmb.ro
Comunicat de presă nr. 22
SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE STUDENTESŢI
CADET-NAV 2015, ediţia A XXXVII-a

Academia Navală "Mircea cel Bătrân" organizează, în perioada 2 - 4 aprilie, cea de-a XXXVII-a Sesiune de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti "CADET-NAV 2015".
În cadrul celor trei zile ale evenimentului vor fi prezentate peste 200 de lucrări. Acestea vor fi susţinute de studenţi ai Academiei Navale "Nikola Vaptsarov" (Bulgaria), Academiei Navale din Gdynia (Polonia), Academiei Navale din Murwik (Germania), Academiei Forţelor Aeriene "Henri Coandă" din Braşov, Academiei Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu, Academiei Naţionale de Informaţii "Mihai Viteazul", Universităţii Bucureşti, Institutului Medico-Militar din Târgu-Mureş, Universităţii "Ovidius" şi Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" din Constanţa.
Lucrările sesiunii nu conţin doar teme de navigaţie sau transport naval, ci tratează şi subiecte de inginerie electrică, inginerie mecanică, inginerie şi management, limbi străine, ştiinţe militare, ştiinţe fundamentale, armament şi comunicaţii ce permit evidenţierea caracterului interdisciplinar al lucrărilor prezentate de către studenţii participanţi.
Deschiderea oficială a sesiunii va avea loc pe data de 3 aprilie, începând cu ora 09.30, în Aula "Viceamiral Ioan Coandă".

***

Academia Navală "Mircea cel Bătrân" este o instituţie de învăţământ tehnic superior, evaluată de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior cu calificativul "Grad de încredere ridicat".