Menu
Statul Major al Forțelor Navale Române
13 martie 2015
Persoană de contact: lt.col. Corneliu Pavel
Telefon: 0744.359.518
Comunicat de presă nr. 17
Exerciţii navale NATO în Marea Neagră

Navele militare din Gruparea navală NATO Standing Maritime Group-2 (SNMG-2) vor ridica ancora din Portul Constanţa luni, 16 martie, continuându-şi acţiunile pe mare. Acestora li se vor alătura, din partea Forţelor Navale Române, două corvete, două nave purtătoare de rachete, fregata Mărăşeşti şi trei aeronave ale Forţelor Aeriene Române, pentru a realiza împreună exerciţii de luptă antisubmarin şi împotriva aeronavelor inamice, exerciţii de respingerea atacului unor nave şi ambarcaţiuni rapide inamice.

Jurnaliştii interesaţi să participe la activităţile de pe mare sunt rugaţi să completeze formularul ataşat şi să transmită solicitarea pe adresa contact@navy.ro, până duminică, 15 martie, ora 10.00. Aceştia se vor ambarca la bordul uneia dintre fregatele Forţelor Navale Române luni, 16 martie, ora 07.15, din Portul Militar Constanţa. Debarcarea va avea loc luni, 16 martie, ora 16.00, în aceeaşi locaţie.