Menu
Statul Major al Forțelor Navale Române
03 martie 2015
Persoană de contact: lt.col. Corneliu Pavel
Telefon: 0744.359.518
Comunicat de presă nr. 08
Forţele Navale Române la Salonul Nautic Internaţional
Bucureşti 2015 – ediţia a VII-a

Forţele Navale Române participă la cea de-a VII-a ediţie a Salonului Nautic Internaţional Bucureşti, care va avea loc perioada 4 - 8 martie, la ROMAERO Băneasa.
Marinarii militari vor prezenta publicului vehiculul subacvatic telecomandat pentru aplicaţii civile, machete de nave, un stand cu ofertele educaţionale ale învăţământului de marină, o expoziţie de lucrări de matelotaj şi un ansamblu marinăresc pentru pavoazare.
Direcţia Hidrografică Maritimă va expune publicaţiile nautice editate, oferta de hărţi marine şi hărţi electronice pentru navigatori, iar Centrul de Scafandri va prezenta oferta pentru cursurile de scafandri şi o expoziţie de materiale şi echipamente de scufundare.
Evenimentul reuneşte majoritatea companiilor de profil din ţară, având ca obiectiv principal promovarea agrementului nautic în diverse forme.